Exista povesti pe care nimeni nu le-a marturisit vreodata. Exista povesti ascunse care, la un moment dat, au schimbat cursul istoriei. Sunt CANCAN-urile DE ODINIOARA pe care jurnalistul Adrian Artene le scoate la suprafata.
Multi istorici il considera adevarul „arhitectul al Romaniei moderne„! A „orchestrat”, din umbra, Unirea Principatelor Romane, a proclamat independenta Romaniei la 1877, a reformat administratia interna, dar avea o mare slabiciune… femeile!
Cu toate ca infatisarea sa a fost una mereu sobra, cu ochelari, plinut, cu barbison aristocratic, el a “cunoscut”, in pat, peste 800 de femei, un amestec de prostituate, slujitoare si doamne din inalta societate.
Mihail Kogalniceanu, prim-ministru al Romaniei in timpul domniei lui Alexandru Cuza, are, din acest punct de vedere, un “palmares” uluitor.
Istoricul Dan Falcan a marturisit pentru CANCAN DE ODINIOARA ca, dupa moartea ilustrului politician, s-a gasit un carnetel in care el isi nota minutios fiecare intalnire amoroasa. Un veritabil jurnal secret al desfatarii!
“Kogalniceanu era cunoscut in epoca respectiva ca un mare afemeiat. Au fost aproape 800 de femei in viata lui! Legaturile lui erau din toate domeniile, din toate mediile sociale: guvernante, slujitoare, femei din lumea buna, prostituate.
Era mic, rotofei, era boier, avea bani, era academician, ministru, prim-ministru. Era un om cu prestanta si un apetit deosebit catre femei. Femei pe care le cucerea fara prea mult efort, traia aventuri alaturi de ele si le trecea apoi in acel carnetel”, povesteste Dan Falcan pentru CANCAN DE ODINIOARA.
Cu toate ca era casatorit inca din noiembrie 1852 cu Ecaterina Jora (vaduva colonelului Iorgu Scortescu, cu care a avut trei baieti si o fata, Lucia), Kogalniceanu a cautat neincetat fericirea in bratele altor femei. Una dintre acestea, amanta lui… “oficiala”, Raluca “Rallu” Lamotescu (care i-a daruit si ea o fiica, Maria), i-a ramas fidela aproape 20 de ani.
A fost o mare dragoste. La un moment dat, Kogalniceanu i-a cumparat amantei un domeniu in comuna Calinesti (Arges) unde intentiona sa se retraga alaturi de ea. Gelozia Ralucai Lamotescu (care ii reprosa mereu ca nu divorteaza) avea insa sa compromita definitiv relatia lor adulterina.
Pentru Kogalniceanu nu exista “femeie urata”.”Damele frumusele, de la 15 pana la 40 de ani… sunt din nascare vrednice de iubit. Cat pentru cucoanele trecute peste patruzeci ani, insa care au fost frumoase odata, ele se sterg din catalogul provincialelor, pentru hatarul trecutei lor frumusete”, considera politicianul in “Fiziologia provincialului in Iasi”.
A cheltuit averi pentru femei
Femeia ideala nu era doar un mit pentru fostul prim-ministru. In “Iluzii pierdute”, el scria: “Femeia, in lexiconul meu, insemneaza o fiinta gingasa, slab, dragalasa, frumoasa, facuta din flori, din armonie si din razele curcubeului, capricioasa, rea cateodata, buna mai multe ori, o fiinta facuta pentru amor (…), care pentru un zambet te face de-ti vinzi viata din asta, care cand ii blanda ca o turturica, cand ii turbata ca o leoaica (…); femeia este un amestec de gratie, de bunatate, de rautate, de duh, de cochetarie, de slabiciuni si de tarie, a carei mai toata viata se margineste intru a iubi si a fi iubita”.
Sabina Cantacuzino, fiica lui Ion C. Bratianu, si-l amintea astfel pe Mihail Kogalniceanu: “Pe cat era de urat, cu un corp diform, avea un farmec nediscutat si o autoritate necontestata. Acelasi farmec il exercita asupra femeilor, care in mare parte au fost cauza nelinistitei sale vieti si deselor nevoi de bani”.
„Mihail Kogalniceanu nu rata nimic! Bantuia chiar si cartierele rau famate, impreuna cu domnitorul Al. I Cuza in cautare de femei”, mai marturiseste istoricul Dan Falcan.
Autor, printre altele, al volumului „Tainele inimii”, Kogalniceanu vorbeste aici despre apetitul sau sentimental: “Viata noastra este atat de scurta, atat de monotona, atat de plina de suparari si de necazuri, incat, cand ni se infatiseaza un minut de fericire, ar fi o nebunie pentru noi daca l-am lasa sa treaca, fara sa ne bucuram de dansul”.
Si a urmat acest „principiu de viata” pana in ultima sa zi. In volumul de memorii “Efimeridele”, aparut in 1930, autorul M. Theodorian povesteste o intamplare cu Mihail Kogalniceanu rapus la pat, cu putin timp inainte sa se stinga.
Un prieten l-a vizitat, iar politicianul, cu multa naturalete, a rostit atunci o replica celebra: “(N.n. – Kogalniceanu) Era in pat, dar asa cum era a adus vorba de femei. Vorba asta l-a inviorat, s-a ridicat in sus ca pe droturi si a exclamat: Si acum mi-s dragi fetele, Carada!”
Fiica sa, Lucia Kogalniceanu, i-a calcat pe urme! A fost casatorita de trei ori, mariaje din care au rezultat opt copii. Constantin Argetoianu (fost prim-ministru si el al Romaniei in 1939) nota in memoriile sale ca Lucia mostenise de la tatal sau toata inteligenta si farmecul: “Isi dusese de nas barbatii, in casa si in politica (…) In fastele galante ale boierimii moldovenesti, isi avusese si dansa capitolele ei, si data dracului, ii placea la batranete sa-si aduca aminte de aventurile tineretii”.
_____________________________________
CITESTE SI:
Ce scria presa mondena despre high-life-ul din Romania in urma cu 100 de ani!
_____________________________________
Portretul fabulos al politicianului
Nascut la Iasi in 1817 (an in care, printre alte evenimente, a fost deschis la Sibiu Muzeul Brukenthal, cel mai vechi din tara), Kogalniceanu a fost prim-ministru al Principatelor Romane intre anii 1863-1865.
In plus, el a mai detinut mandatul de ministru de Externe si a ocupat, in mai multe randuri, functia de ministru de Interne in timpul domniilor lui Alexandru Ioan Cuza si a lui Carol I.
De numele sau este legata si Proclamatia de independenta de la 9 mai 1877, cand, in fata Parlamentului, reputatul politician a aratat ca guvernul roman a renuntat la suzeranitatea otomana.
Pana sa intre in politica, Kogalniceanu a fost directorul Teatrului National din Iasi si a publicat o serie de opere alaturi de unii dintre prietenii sai apropiati, poetul Vasile Alecsandri sau scriitorul pasoptist Costache Negruzzi.
El este personajul care l-a promovat, din umbra, pe Cuza la tron in 24 ianuarie 1859 si care, in 1875, a pus bazele Partidului National Liberal. Pe de alta parte, a avut legaturi cu organizatia secreta „Fratia„, aderand la Francmasonerie, iar inainte sa moara, in 1891, a fost (vreme de doi ani) presedinte al Academiei Romane.